
Lucrurile bune se întâmplă și pe timp de … ploaie!
În seara zilei de astăzi, IMSP ,,Spitalul raional Drochia ,,Nicolae Testemițanu” a beneficiat de un lot generos de echipament medical, și anume: 21 paturi multifuncționale, saltele, cărucioare pentru curățare, pungi cu cuverturi, cutii cu consumabile medicale din partea Asociației Obștești CICD „PHOENIX”, președinte, dna Irina RUSANOVSCHI.
Acest gest se datorează parteneriatului dintre Asociația Obștească CICD „PHOENIX” și Stichting Sociaal – Medische Hulpverlening aan OOST – Europa din Olanda și are menirea de a eficientiza activitatea medicilor, iar dotarea instituției cu acest echipament medical va ajuta la monitorizarea și tratarea pacienților din raionul Drochia.
Prezent la acțiunea de transmitere a donației, Iurie OSTAVCIUC, vicepreședintele raionului Drochia, a reiterat importanța acesteia și a mulțumit pentru acest gest, pentru contribuția substanțială în dezvoltarea sistemului medical local.
Din partea Consiliului raional Drochia și al președintelui raionului Drochia, Alexei VASILEAN, în semn de înaltă recunoștință a fost decernată diplomă de gratitudine dnei Irina RUSANOVSCHI pentru implicare, aportul adus în stabilirea relațiilor de parteneriat și posibilitatea de a beneficia de ajutor umanitar pentru IMSP ,,Spitalul raional Drochia ,,Nicolae Testemițanu”.
Urmare a discuțiilor s-a convenit asupra încheierii unui parteneriat de colaborare între Consiliul raional Drochia, IMPS ,,Spitalul raional Drochia ,,Nicolae Testemițanu” și Asociația Obștească CICD „PHOENIX”, în persoana dnei Irina RUSANOVSCHI privind dezvoltarea mediului socio-economic din raionul Drochia.
În acest context, mulțumim cu recunoștință pentru susținerea și aportul personal necondiționat al dnei Irina RUSANOVSCHI, deoarece IMSP ,,Spitalul raional Drochia ,,Nicolae Testemițanu” a beneficiat de o importantă donație, care are scopul de a salva vieți și de a fortifica capacitatea insituției de a răspunde la situațiile de urgență în sistemul de sănătate.
Totodată, aducem mulțumiri și dnei Natalia VRÂNCEAN, redactor șef PP Ziarul Nostru, președinte Rotary Club Soroca pentru contribuția la realizarea acestui proiect de caritate important pentru populația raionului Drochia.